Ianis Zicu și povestea transferului la Inter: „Mi-au pus contractul în față și am semnat. N-am citit, nu m-am uitat. Nu înțelegi prea multe la 20 de ani”

Ianis Zicu și povestea transferului la Inter:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la 34 de ani, Ianis Zicu a dat timpul înapoi și a rememorat aventura sa la Inter Milano, într-un interviu acordat Telekom Sport. Fostul mijlocaș născut în Constanța a recunoscut că nu a înțeles mare lucru la vremea respectivă și doar a semnat ce i s-a dat.

„Nu înțelegi prea multe la 19 ani, 20 de ani când ajungi acolo. Este o altă organizare. Am ajuns în birou la Moratti, am așteptat 20 de minute și la ora fixată au venit. Mi-au pus contractul în față, nu știam italiană, n-am citit, nu m-am uitat. Am semnat pe ultima pagină și atât. Am stat doar două zile prima dată pentru că a trebuit să plec la Parma, la schimb cu Adriano. Îl doreau mult și le-au dat trei jucători la schimb, printre care și eu”, a spus Ianis Zicu, conform Telekom Sport.

Zicu a fost cumpărat de Inter Milano în 2003, de la Dinamo, în schimbul a 2,5 milioane de euro. Românul n-a apucat să evolueze pentru formația la care au mai fost legitimați Chivu, Alibec sau Pușcaș. Precum atacantul lui Benevento, Zicu a fost împrumutat rând pe rând la Parma, Dinamo și Rapid. În cele din urmă a venit liber de contract în  „Groapă”, după care a mai evoluat pentru Poli Timișoara, ȚSKA Sofia, câteva echipe din Coreea de Sud, Petrolul, ACS Poli Timișoara și ASA Târgu Mureș. În prima ligă a adunat peste 200 de meciuri.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×